despre mine
Atelier Caligrafiat
Numele meu este Cristina,
un creator de frumos într-o relație de dragoste cu caligrafia.
De 4 ani îmi exersez abilitățile de părinte cu cele doua sufllete atât de mult dorite.
Trecerea dintr-o lume pragmatică în cea a caligrafiei a venit firesc, pe fondul dorinței de a-mi urma visul. Privesc această resetare profesională ca pe un act de curaj și o alegere asumată.
La prima vedere sunt caligraf.
Dincolo de ceea ce pare a fi, sunt doar un om care-și trăiește sincer bucuria de a fi și a face, alături de oamenii iubitori de frumos care au ochi să vadă și inimi să primească.
Pasiunea pentru toc și peniță a venit într-un moment de împlinire personală, pe fondul unei emoții foarte puternice, ca o confirmare a faptului că un lucru bun nu vine niciodată singur.
A fost dragoste la primire vedere!
Momentul în care mi-a fost dăruită o lucrare caligrafiată nu-l voi uita niciodată!
Un foc de artificii ce mi-a tăiat răsuflarea, o oprire a timpului în loc, un dans al liniilor subțiri și groase, o armonie aproape ireală . Auzul meu intrase într-un fel de colaps din care nu aveam să-mi revin fără lacrimi.
Mi-e greu să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie fidel acea stare care, de altfel, a fost și promisiunea mea că voi duce caligrafia mai departe.
Relația mea cu scrisul de mână a fost dintotdeauna una frumoasă, insă la început a fost desenul.
Atelier Caligrafiat
In școala primară eram copistul profesorilor, transcriam zeci de pagini, îmi spuneau că scriu frumos însă
mie mi se părea normal. Mama mea a fost foarte critică în ceea ce privea caligrafia; nu admitea să am vreun porcușor pe foaie, mai târziu asta avea să mă facă să fiu uneori prea exigentă cu mine.
Până la vârsta de 9 ani am suferit de dislalie, cea mai frecventă tulburare de vorbire care, în cazul meu, s-a
manifestat în imposibilitatea pronunției literei ‘ș’, tulburare care nu m-a împiedicat să scriu corect gramatical, în mintea mea fiind foarte clar ce aveam să aștern pe hârtie.
In familia noastră toți au scris frumos, nu-mi amintesc altfel. Păstrez și acum scrisori și acte care au aparținut bunicilor mei, mirosul hărtiei peste care a trecut apoape un veac se simte deosebit.
Primele mele cuvinte caligrafiate în toc și peniță sunt o dovadă a perseverenței împletită cu un soi de
ambiție, sentimente pe care doar un creator le poate înțelege. Deși mă încearcă un soi de rușine, să le
privesc din când în când sunt un moment de bucurie, în naivitatea lor sunt o aducere aminte a locului din
care am plecat.
Nopți furate și ore uitate
Noaptea, după ce adormeam copiii mă găseai la masa de lucru în încercarea de a copia litere de pe internet. Nimic nu mi-a fost mai frustrant decât să încerc să replic ceva despre care, teoretic, știam nimic.
Sunt o personă perseverentă, însă în perioada următoare am devenit ambițioasă. Noaptea exersam până tărziu iar ziua mă puteai zări exersând în creion pe bordura din fața casei în timp ce copiii roiau în jurul meu fructificând astfel fiecare fărâmă de timp. Vecinii nu înțelegeau ce fac, vedeau doar că trasam liniuțe și bastonașe.
Am avut șansa de a urma cursurile marilor maeștri în arta caligrafica precum Kestrel Montes, Harvest Crittenden, Suzanne Cunningham, Connie Chen și Michael Sull.
Caligrafia, ca orice altă formă de artă, se învață deși mulți dintre noi suntem tentați să credem că este un talent cu care te naști. Nu ai nevoie de niciun talent special, important este exercițiul și o doză de optimism pentru a nu renunța la primele tușe strâmbe. Trebuie să-ți placă foarte mult și să crezi că vei reuși, de altfel aici cred că este secretul; să crezi în tine și mult exercițiu.
Susțin oamenii și să le dau acea notă de încredere despre care știu câtă nevoie au la început de drum caligrafic. Iubesc bucuria manifestată în realizarea primei tușe bune, este ceva magic, o cunosc atât de bine.
Scrisul de mână este un act foarte personal cu multiple beneficii, dintre care poate cel mai cunoscut, trăit și simțit de mulți dintre noi, acela că procesul de învățare se simplifică prin simplu fapt că luăm notițe.
Caligrafia a fost scoasă din programa școlară fiind considerată anacronică și n-are să mai fie introdusă niciodată, poate doar într-un mare colaps tehnologic deși e aproape imposbil. Astăzi tot mai mulți părinți îmi solicită ajutorul în corectarea scrisului de mână al copiilor, arătând cu degetul către perioada pandemică. Acesta este un alt vis și un viitor proiect la care lucrez.
Despre scris și oamenii care îl îmbrățișează, numai de bine!
Cu drag, de mână, de scris frumos, Cristina, într-o relație de dragoste cu caligrafia.
”Poate că oamenii vor uita ce ai spus, vor uita ce ai făcut pentru ei însă nu vor uita niciodată cum i-ai facut sa se simtă!” (Maya A.)
